Calendarul lunii martie
- 31.03.1891 – S-a născut Ion Pillat, poet și traducător român, laureat al Premiului Național pentru literatură.
- 30.03.1821 – Are loc întâlnirea dintre Tudor Vladimirescu, conducător al revoluției din Țara Românească, și Alexandru Ipsilanti, liderul Eteriei. În ciuda divergențelor, cei doi ajung la un acord, în urma căruia județele dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia și județele de câmpie sub cea a lui Tudor.
- 29.03.1963 – A murit Traian Săvulescu, biolog român, fondator al Școlii românești de fitopatologie.
- 28.03.1895 – S-a născut Ștefan Bârsănescu, pedagog și eseist român, membru corespondent al Academiei Române.
- 27.03.1931 – S-a născut Virgiliu N. Constantinescu, inginer român, membru și președinte al Academiei Române.
- 26.03.1949 – S-a născut Principesa Margareta a României, fiica regelui Mihai I al României.
- 25.03.1999 – A murit Valentin Lipatti, cărturar de elită, ilustră figură a diplomației românești.
- 24.03.1818 – Gheorghe Lazăr a fost numit „dascăl” de aritmetică, geometrie și geografie la Școala de la „Sfântul Sava”, unde a inaugurat cursurile în limba română.
- 23.03.1847 – S-a născut Alexandru D. Xenopol, istoric, filosof, critic literar român.
- 22.03.1868 – S-a născut Mihail Dragomirescu, estetician, teoretician al literaturii, critic literar român.
- 21.03.1882 – A murit Constantin Bosianu, jurist și om politic, prim-ministru al Principatelor Române.
- 20.03.1831 – S-a născut Theodor Aman, pictor român, membru al Academiei Române.
- 19.03.1865 – A murit Nicolae Filimon, scriitor, cronicar teatral și muzical român.
- 18.03.1921 – S-a născut Bartolomeu Valeriu Anania, mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, poet, dramaturg și prozator român.
- 17.03.2011 – A murit Romul Munteanu, critic, istoric literar și editor român.
- 16.03.1957 – A murit Constantin Brâncuși, sculptor român.
- 15.03.1831 – S-a născut Pantazi Ghica, prozator, dramaturg și publicist român.
- 14.03.1883 – S-a născut Grigore Tăbăcaru, pedagog, gazetar, publicist român.
- 13.03.1865 – S-a născut Dragomir Hurmuzescu, fizician.
- 12.03.1965 – A murit George Călinescu, critic și istoric literar, dramaturg, poet, prozator român.
- 11.03.1871 – S-a născut Emanoil Davidescu, matematician român, membru fondator al Gazetei matematice.
- 10.03.1936 – A murit Garabet Ibrăileanu, critic, istoric și teoretician literar, membru de onoare post-mortem al Academiei Române.
- 09.03.1944 – A murit Grigore Antipa, biolog român.
- 08.03.1895 – S-a născut Agatha Grigorescu Bacovia, poetă, prozatoare româncă.
- 07.03.1977 – A murit Virgil Gheorghiu, poet, eseist, muzicolog, pianist român.
- 06.03.1945 – Sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I este nevoit să accepte numirea lui Petru Groza ca prim ministru și formarea unui nou guvern, în care ministerele cheie erau deținute de comuniști.
- 05.03.1955 – A murit Hortensia Papadat-Bengescu, prozatoare și autoare dramatică româncă.
- 04.03.1882 – S-a născut Nicolae Titulescu, jurist, diplomat și om politic român.
- 03.03.1904 – S-a născut Mircea Vulcănescu, filosof, sociolog și economist român.
- 02.03.1968 – A murit Grigore Nandriș, filolog, lingvist și memorialist român.
- 01.03.1925 – S-a născut Solomon Marcus, matematician român de etnie evreiască, membru al Academiei Române.