Calendarul lunii Ianuarie

Calendarul lunii Ianuarie – La mulți ani, 2021!

  • 31.01.1418 – A murit Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești.
  • 30.01.1621 – S-a născut Gheorghe Rakoczi al II-lea, principe al Transilvaniei.
  • 29.01.1895 – S-a născut Dumitru D. Roșca, filosof român, membru al Academiei Române.
  • 28.01.1950 – A murit Constantin Lacea, lingvist și filolog român, membru de onoare al Academiei Române.
  • 27.01.1841 – S-a născut Alexandru Candiano-Popescu, avocat și ziarist, general al Armatei Române, a fost unul dintre cei care au contribuit la cucerirea Independenței de Stat, în timpul războiului din 1877.
  • 26.01.1925 – S-a născut Nicolae Balota, eseist, critic literar, memorialist și traducător român.
  • 25.01.1802 – S-a născut Simion Marcovici, profesor, promotor al învățământului în limba română.
  • 24.01.1859 – Adunarea Electivă a Țării Românești se pronunță pentru alegerea ca domn a lui Al. I. Cuza, realizându-se astfel de facto Unirea Principatelor Române.
  • 23.01.1821 – Tudor Vladimirescu s-a adresat printr-o proclamație locuitorilor Țării Românești, chemându-i la luptă împotriva orânduirii; a fost momentul declanșării revoluției conduse de Tudor Vladimirescu.
  • 22.01.1921 – S-a născut Radu Prișcu, profesor universitar și inginer constructor de baraje român, cunoscut pentru proiectarea barajului Vidraru de pe râul Argeș.
  • 21.01.1898 – S-a născut Gheorghe I. Brătianu, istoric, om politic, membru al Academiei Române, mort în închisoare.
  • 20.01.1809 – S-a născut Andrei Șaguna, mitropolit al Transilvaniei.
  • 19.01.1889 – Statul român a devenit proprietarul tuturor căilor ferate de pe teritoriul României, care măsurau 1.377 km.
  • 18.01.1821 – Începutul Revoluției de la 1821. Marii boieri Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica și Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar și ai Eteriei, încheie o înțelegere cu Tudor Vladimirescu prin care îi făgăduiesc slugerului, să-i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă.
  • 17.01.1871 – S-a născut Nicolae Iorga, istoric, critic literar, dramaturg, memorialist, scriitor și politician român.
  • 16.01.1945 – În urma Convenției de Armistițiu, care stabilea reparațiile de război datorate de România Uniunii Sovietice, s-a semnat Convenția economică „asupra mărfurilor pe care România urma să le livreze în compensarea daunelor cauzate de către România Uniunii Sovietice prin operațiunile militare și ocuparea teritoriului sovietic”.
  • 15.01.1894 – S-a născut Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu” căzută în luptele de la Mărășești.
  • 14.01.1934 – A murit Ioan Cantacuzino, medic și bacteriolog român.
  • 13.01.1939 – S-a născut Tatiana Apahideanu, regizor român de film de animație și scenograf de teatru.
  • 12.01.1866 – A murit Aron Pumnul, cărturar român, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluției de la 1848 din Transilvania.
  • 11.01.1943 – S-a născut Florin Manolescu, critic, istoric literar și prozator român.
  • 10.01.1799 – S-a născut Petrache Poenaru, pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru titular al Academiei Române, revoluționar pașoptist, unul dintre organizatorii învățământului național.
  • 09.01.1780 – A murit Chesarie de Râmnic, cărturar, tipograf și traducător, provenind dintr-o familie de origine arabă din Alep, s-a călugărit la București și a ajuns episcop de Râmnic; filosof al istoriei, primul iluminist din Țara Românească.
  • 08.01.1873 – S-a născut Iuliu Maniu, deputat român de Transilvania în Dieta de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României, președinte al Partidului Național-Țărănesc, deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet, membru de onoare al Academiei Române.
  • 07.01.1926 – S-a născut Mircea Sântimbreanu, scriitor de literatură pentru copii, publicist, scenarist și producător de film român.
  • 06.01.1760 – S-a născut Ioan Budai Deleanu, scriitor, filozof și istoric român.
  • 05.01.1393 – S-a încheiat tratatul de pace dintre Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești și sultanul Baiazid I, tratat ce prevedea ca „Principatul Valahiei” să se guverneze după propriile sale legi, iar domnul avea dreptul de a face război și pace cu vecinii săi și să încheie tratate de prietenie cu ei și să aibă drept de viata și de moarte asupra supușilor săi.
  • 04.01.1841 – S-a născut Petru Poni, chimist și mineralog român, unul dintre fondatorii școlii românești de chimie.
  • 03.01.1912 – S-a născut Emil Condurachi, istoric și arheolog român, Doctor Honoris Causa al Universității din Bruxelles.
  • 02.01.1529 – Radu de la Afumați, domn al Țării Românelti a fost ucis împreună cu fiul său, Vlad, la Râmnicu Vâlcea.
  • 01.01.1868 – S-a născut Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, scriitor, membru și vicepreședinte al Academiei Române.
Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *