Emisiune numismatică dedicată împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
04 mai 2016

Începând cu data de 03 mai 2016, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic un set de monetărie cu tema 80 de ani de la inaugurarea Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Setul de monetărie va conţine monedele româneşti aflate în circulaţie, respectiv 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi cele comemorative de 50 bani (Aurel Vlaicu, Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Vladislav I Vlaicu, 10 ani de la denominarea monedei naţionale şi Iancu de Hunedoara), precum şi o medalie din argint. Caracteristicile medaliei de argint sunt următoarele:

  • Metal: argint
  • Titlu: 800
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 28 mm
  • Greutate: 15,5 g
  • Calitate: proof
  • Cant: neted

    Avers: Aversul prezintă o compoziţie simbolizând modelul satului românesc reprezentat ca în sigla muzeului.
    Revers:Reversul redă portretul şi numele lui Dimitrie Gusti şi anii între care a trăit "1880", "1955".

    Set de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat) şi o monedă din argint dedicate împlinirii 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române.
    12 martie 2016

    Începând cu data de 14 martie 2016, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat) şi o monedă din argint dedicate împlinirii 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române. Caracteristicile tehnice ale monedelor din set (din aur, din argint şi din tombac cuprat) sunt următoarele:

  • Aversul monedei din aur redă imaginea zeiţei Minerva de pe emblema Academiei Române, suprapusă peste frontonul sediului Academiei din Bucureşti şi peste aula din incinta acestuia, stema României, inscripţia "ROMANIA", valoarea nominală "100 LEI" şi anul de emisiune "2016".
  • Aversul monedei din argint redă imaginea zeiţei Minerva de pe emblema Academiei Române, suprapusă peste frontonul sediului Academiei din Bucureşti şi peste aula din incinta acestuia, stema României, inscripţia "ROMANIA", valoarea nominală "10 LEI" şi anul de emisiune "2016".
  • Aversul monedei din tombac cuprat redă imaginea zeiţei Minerva de pe emblema Academiei Române, suprapusă peste frontonul sediului Academiei din Bucureşti şi peste aula din incinta acestuia, stema României, inscripţia "ROMANIA", valoarea nominală "1 LEU" şi anul de emisiune "2016".
  • Reversul, comun tuturor monedelor (din aur, din argint şi din tombac cuprat), prezintă portretele membrilor fondatori ai Societăţii Academice Române şi inscripţiile "ACADEMIA ROMANA" şi "150 DE ANI DE LA INFIINTARE".

    Monedă din argint dedicată împlinirii a 175 de ani de la naşterea lui Petru Poni
    27 februarie 2016

    Începând cu data de 22 februarie 2016, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 175 de ani de la naşterea lui Petru Poni. Caracteristicile monedei sunt următoarele:

  • Valoare nominală: 10 lei
  • Metal: argint
  • Titlu: 999
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 37 mm
  • Greutate: 31,103 g
  • Calitate: proof
  • Cant: zimţat

    Avers: Avers o imagine de epocă a Universităţii din Iaşi, unde Petru Poni a fost profesor, inscripţia în arc de cerc, "ROMANIA", valoarea nominală "10 LEI", stema României şi anul de emisiune "2016".
    Revers:Reversul prezintă portretul lui Petru Poni şi o compoziţie care ilustrează activitatea didactică şi ştiinţifică a acestuia; inscripţia "PETRU PONI" şi anii între care a trăit "1841", "1925".

    Monedă din argint dedicată împlinirii a 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în revista "Familia"
    17 februarie 2016

    Începând cu data de 8 februarie 2016, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în revista "Familia". Caracteristicile monedei sunt următoarele:

  • Valoare nominală: 10 lei
  • Metal: argint
  • Titlu: 999
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 37 mm
  • Greutate: 31,103 g
  • Calitate: proof
  • Cant: zimţat

    Avers: Aversul monedei prezintă portretul şi semnătura lui Mihai Eminescu, suprapuse peste un fragment din poezia de debut a acestuia, De-aş avea ... , inscripţia "ROMANIA", valoarea nominală "10 LEI", stema României şi anul de emisiune "2016".
    Revers: Reversul monedei redă o reprezentare parţială a primului frontispiciu al revistei "Familia", inscripţia "DEBUTUL LUI MIHAI EMINESCU IN REVISTA FAMILIA" şi anul evenimentului aniversat "1866".

    Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
    Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
    Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 200 monede.
    Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 320,00 lei.
    Monedele din argint dedicate împlinirii a 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în revista "Familia" au putere circulatorie pe teritoriul României.
    Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

    130 de ani de la naşterea lui Mateiu I. Caragiale
    04 noiembrie 2015

    La data de 02.11.2015 BNR a emis o monedă cu următoarele caracteristici:

  • Valoare nominală: 10 lei;
  • Metal: Argint 999/1000;
  • Greutate: 31,103 grame;
  • Dimensiune: diametru 37 mm;
  • Margine: zimţată
  • Calitate: proof;
  • Tiraj: 250;

    Avers: O compoziţie grafică inspirată din romanul lui Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche, anul de emisiune "2015", inscripţia "ROMANIA", valoarea nominală "10 lei" şi stema României.
    Revers: Portretul şi semnătura lui Mateiu I. Caragiale, o ilustraţie realizată de acesta pentru capitolul Asfinţitul Crailor din romanul său, Craii de Curtea-Veche, şi anii între care a trăit scriitorul "1885", "1936".

    125 de ani de la naşterea lui Mitiţă Constantinescu
    26 octombrie 2015

    La data de 19.10.2015 BNR a emis o monedă cu următoarele caracteristici:

  • Valoare nominală: 10 lei;
  • Metal: Argint 999/1000;
  • Greutate: 31,103 grame;
  • Dimensiune: diametru 37 mm;
  • Margine: zimţată
  • Calitate: proof;
  • Tiraj: 250;

    Avers: Palatul Nou al Băncii Naţionale a României, inscripţia în arc de cerc "ROMANIA", stema României, valoarea nominală "10 LEI" şi anul de emisiune "2015".
    Revers: Portretul guvernatorului Mitiţă Constantinescu, inscripţia în arc de cerc "MITITA CONSTANTINESCU" şi anii între care a trăit "1890", "1946".

    Mitiţă Constantinescu (Dumitru Constantinescu) a fost un economist român şi politician liberal, ministru de finanţe al României între anii 1939-1940, guvernator al Băncii Naţionale a României. În 1918 a fost numit şef de cabinet în Ministerul de Industrie şi Comerţ.